Jocul – activitate dominanta la varsta prescolara

Publicat pe Actualizat pe

Fiecare om descoperă încă din copilărie ce înseamnă a te juca. Jocul este ocupaţia preferată şi cea mai intensă a copiilor. Adulţii reneagă des şi repede amintirile legate de această activitate. Ideea de „joc” ne arată, în sens pozitiv, că trebuie să îndrăznim, că trebuie să luptăm, că trebuie să ne lăsăm ademeniţi de această activitate . „A te juca” este o confruntare plăcută cu tine însuţi, cu ceilalţi, cu diferite materiale şi procese şi cu mediul înconjurător. În societatea noastră modernă ideea de joc a decăzut. Limbajul curent preferă acele sensuri ale cuvântului care trimit la o conotaţie negativă: „Este doar un joc!”, „Înainte munca, după aceea urmează jocul!”, „Te joci cu mine?” ş.a.m.d. Principiul performanţei, dobândirea prestigiului, comportamentul concurenţial şi răsplata materială sunt astăzi motivaţiile principale pentru joc. Valenţele legate de fantezie şi creativitate sunt lăsate la urmă.
Jocul, prieten nelipsit al copilului reprezintă pentru perioada preşcolară principala activitate, fiind o formă de manifestare internaţională, fără bariere geografice şi religioase, o activitate care îi reuneşte pe copii şi în acelaşi timp îi reprezintă.
În decursul jocului copilul acţionează asupra obictelor din jur, cunoaşte realitatea, îşi satisface nevoia de mişcare, dobândeşte încredere în forţele proprii, îşi îmbogăţeşte cunoştinţele.
Manifestându-şi dorinţa de a participa la viaţa şi activitatea celor din jur, copilul işi asumă rolul de adult, reproducând activitatea şi raporturile lui cu ceilalţi oameni. Jocul este în acest fel social prin natura lui. Însuşi posibilitatea de a-şi imagina realitatea, de a o reflecta, reprezintă pentru copil sensul jocului. Prin această activitate copilul îşi satisface nevoile prezente şi se pregăteşte de viitor.
Jocul este activitatea de bază în grădiniţă şi cuprinde toate ariile de activitate, realizând procesul de învăţare într-un mod atractiv, antrenant şi uşor asimilabil de către copil .
Copilul se joacă de la intrarea în grădiniţă până la micul dejun, în timpul activităţilor didactice de dimineaţă, apoi se joacă serios în cadrul activităţilor comune, apoi se distrează jucându-se în timpul activităţilor complementare şi numai masa de prânz şi somnul opresc temporar această activitate, ea urmând sa îşi reia cursul după trezirea copiilor şi până la plecarea lor acasă, unde bineînţeles, această activitate continuă.
Teorii de joc
De-alungul timpului au fost enunţate unele teorii privind originile şi formele de manifestare a jocurilor. Astfel s-a urmărit stabilirea unor puncte comune de definire a termenului de „joc” şi a conţinutului lui (v. KRAUS 1999/2000, pag. . Exemple ar fi următoarele:
• Teoria eliberării de energie – Noi, oamenii, avem la îndemâna determinării vieţii mult prea multă energie. Prin joc noi eliberăm acest surplus de energie şi putere.
• Teoria instinctului de joc – Oamenii posedă, asemenea animalelor, anumite capacităţi moştenite, care în mare parte sunt acoperite şi deviate prin educaţie. În unele activităţi ale adulţilor, acest instinct se manifestă ca poftă de joc.
• Teoria curăţiei (Catarsis) – Noi, oamenii, suntem conduşi de instincte iniţial agresive şi neadaptabile vieţii în comunitate. Jocul reprezintă o posibilitate de a se debarasa pe cale paşnică de aceste impulsuri.
• Teoria exerciţiului – Noi, oamenii, interpretăm jocul ca o creaţie înţeleaptă a naturii, pentru ca noi să avem astfel un spaţiu şi un timp corespunzător acomodării la diferite situaţii.
• Teoria recreării – Noi, oamenii, alungăm stările de moleşeală şi plictiseală şi alimentăm energie prin joc.
• Teoria satisfacerii aparente – În joc noi putem schimba şi reflecta realitatea după dorinţele noastre. Cu acest prilej noi dezvoltăm puteri nebănuite.
• Teoria expansiunii Eu-lui propriu – Prin joc, noi învăţăm şi prelucrăm activităţi necesare în decursul vieţii noastre viitoare.
• Teoria dezvoltării creativităţii – Bazele atitudinii de joc sunt fantezia şi capacitatea de organizare şi modelare.
Prin caracterul, conţinutul şi structura lor, jocurile sunt foarte numeroase şi variate. Ţinând seama de sarcinile educaţiei preşcolarului şi de influenţa formativă a jocului asupra copilului, pedagogia preşcolară clasifică jocurile în: jocuri de creaţie, jocuri de construcţie, jocuri didactice, jocuri logice, jocuri de mişcare, jocuri distractive.
Jocul de creaţie este cea mai răspândită şi îndrăgită activitate, prin el copiii prelucrează şi transpun pe plan imaginar impresiile pe care le au despre realitataea înconjurătoare, jocul refelctând raportul dintre copil şi mediul social. Copilul intrat în grădiniţă trece din familie în contact direct cu ceilalţi copii, într-o activitate organizată de observare a mediului social în care sunt prezentate aspectele practice ale vieţii adulţilor, precum şi relaţiile dintre ei. Copiii crează astfel jocuri ca: De-a mama, De-a doctorul, De-a magazinu, etc.
Jocul de construcţie reproduce cu mijloace scopuri lucide unele construcţii sau obiecte din mediul înconjurător. Copiii, găsind la grădiniţă un bogat material de construcţie, învaţă să realizeze treptat diferite modele, fie din imaginaţie, fie după o temă dată. Astfel, ei construiesc diferite maşini, roboţi, avioane. Materialul folosit este divers: cuburi, rotodiscuri, leggo, materiale plastice şi din natură.
Jocul didactic are un caracter mult mai pronunţat decât celelalte jocuri şi se utilizează în grădiniţă în scopul îmbogăţirii şi aprofundării experienţei cognitive a copiilor, precum şi în vederea dezvoltării proceselor psihice de reflectare directă şi nemijlocită a realităţii. Jocurile didactice se practică atât în cadrul activităţilor comune, cât şi în afara lor, ele fiind nişte activităţi accesibile şi atractive copiilor prin intermediul cărora se realizează majoritatea sarcinilor instructiv educative în grădiniţă.
Conţinutul jocului este dat de cunoştinţele copiilor despre plante, animale, obiecte, anotimpuri, activitatea oamenilor, referiri la reprezentări matematice.
Sarcina didactică apare ca o problemă de gândire şi dă sensul jocului şi atracţia copilului spre el. De aceea sarcina didactică nu trebuie să fie prea grea pentru a demoraliza copiii, dar nici prea uşoară pentru a-i plictisi.
Regulile jocului arată copiilor cum să se joace, cum să rezolve sarcina didactică şi sunt condiţionate de conţinutul fiecărui joc.
Elementele de joc, o altă componentă a jocului didactic fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută şi atractivă pentru copii. Ele constă în: momente de aşteptare, surprize, ghicire, mişcare, întrecere, galerie, aplauze.
Jocul didactic are o mulţime de valenţe formative. Prin intermediul lui se activează vocabularul şi limbajulcopiilor, se corectează deficienţele de exprimare, se formează deprinderea de exprimare corectă, coerentă, în propoziţii logice.
Cea mai mare pondere în cadrul lor o au metodele de învăţare prin acţiune efectivă.
Raportul dintre principiile învăţământului şi metodologia didactică, dinamica acestor categorii pedagogice, atât în plan teoretic, cât şi practic sunt condiţionate de înţelegerea caracterului interactiv predării şi învăţării .
Având în vedere aceste principii, jocurile didactce se planifică în ordine cronologică, în aşa fel ca fiecare predare să fie urmată de un joc de fixare şi apoi consolidare a cunoştinţelor predate.
Pentru dezvoltarea auzului fonematic se pot desfăşura jocuri ca: Deschiode urechea bine, Al cui glas este, etc.
Prin jocuri ca: Găseşte cuvântul potrivit se urmăreşte activizarea vocabularului, spontaneitatea gândirii prin realizarea unor exerciţii verbale.
Jocurile didactice pentru cunoaşterea mediului au ca scop consolidarea şi verificare cunoştinţelor copiilor în urma observărilor, a lecturilor după imagini, a plimbărilor şi vizitelor (La piaţă, Când se întâmplă, Cu ce călătorim).
Jocul didactic matematic constituie şi el un mijloc atractiv de realizare a sarcinilor număratului şi socotitului (Completează ce lipseşte, Cine aşează mai bine etc.)
Jocul logic ca modalitate de educare şi instruire intelectuală a preşcolarului realizează o îmbinare optimă între obiectivele urmărite, conţinutul activităţii şi particularităţile psihice ale vârstei preşcolare prin transpunerea sarcinilor de învăţare în joc .
Prin jocurile logice se urmăreşte dezvoltarea gândirii cu operaţiile, efectuarea în practica jocului a unor operaţii matematice specifice. Se desfăşcoară cu ajutorul Trusei Dienes, materialul fiind astfel conceput, încât conduce copiii către o înţelegere intuitivă şi concretă a matematicii (Aşează-mă la căsuţa mea, Ghiceşte cine sunt etc.)
Jocul de mişcare – interesu lcopiilor pentru mişcare, în general, este foarte mare la această vârstă, dorinţa lor are la bază dorinţe de ordin fiziologic. Ele au ca şi scop, pe lângă călirea organismului şi întărirea sănătăţii, dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor musculare, prevenirea localizării unor atitudini vicioase, creşterea capacităţii intelectuale, crearea unei bune dispoziţii.
Jocurile cu caracter sportiv au dinainte stabilite regulile şi momentele competitive. Regulile precizează mişcările şi acţiunile necesare în joc (Şoarecele şi pisica, Raţele şi vânătoru, Trenul etc.)
Jocurile distractive sunt tratate de obicei ca jocuri de mişcare. Această încadrare este unilaterală deoarece latura principală a acestor jocuri nu o constituie executarea unor mişcări, ea realizându-se prin posibilitatatea minţii şi prin spiritul de observaţie. Se caracterizează prin faptul că este un joc cu temă şi reguli stabilite anterior în majoritatea cazurilor, specificul lui fiind că atât mişcările, cât şi cunoştinţele copilului reprezintă un mijloc prin care se realizează amuzamentul (Zboară, zboară, Baba – Oarba etc.)
Omul prin natura sa nu este îndreptat cu totul înspre satisfacerea materială, ci el încearcă, din copilărie încă, să-şi construiască situaţii pline de suspans, prin care să cunoască ceva nou, să se pregătească pentru viaţa cea de toate zilele într-un mod cât mai creativ, reuşind astfel să-şi urmărească şi să-şi împlinească ţelurile propuse în viaţă. Prin joc sunt încercate şi exersate moduri de comportament în viaţă, sunt testate reacţii la diferite situaţii şi sunt formate atitudini. Copiii nu pot menţine suspansul pentru un timp mai îndelungat, de aceea ei pot repeta situaţiile de joc la infinit, până ce au învăţat ceva din acestea. Astfel jocul devine o metodă importantă de învăţare şi memorare. În dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor jocul ocupă un loc de frunte, fiecare formă de joc fiind un act de învăţare. Jocul este o metodă, care are un mare potenţial de formare şi dezvoltare a personalităţii complete (corp – raţiune – suflet).

BIBLIOGRAFIE:

1. Barbu, H., Popescu E., Şerban, F., Activităţi de joc recreativ şi recreativ – distractiv, EDP, Bucureşti, 1993.
2. Băjenaru, L., Contribuţia exerciţiului – joc la dezvoltarea limbajului, Revista învăţământului preşcolar, 1996.
3. Chateau, J., Copilul şi jocul, EDP, Bucureşti, 1970.
4. Schulman, Kolombus, Didactica preşcolară, Editura V & Integral, Bucureşti, 1998.
5. ***, Revista învăţământului preşcolar, nr. 3, Bucureşti, 1998.
6. ***, Revista învăţământului preşcolar, nr. 1 -2, Bucureşti 2000.

Sursa imaginii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s